Cenzura

M-am hotãrât destul de greu ce sã scriu pe acest blog.Aveam în minte o mie de subiecte, dar nu reuseam sã mã opresc asupra unuia.Voiam sã fie ceva interesant,s ã am ce scrie , sã nu bat câmpii.

În timp ce räsfoiam un ziar, ma gândeam ce fel de subiecte se abordau la începuturile presei, cum si când a aparut ideea de presa
Aşa că mă hotărăsc să aflu mai multe despre acest subiect şi să împărtăşesc şi celorlalţi.

 

 

Chiar daca pare greu de crezut, forme ale cenzurii in presa au existat inca din secolele XVI-XVII.

In Venetia exista un scriitor de o mare verva pamfletara, Aretino (1492-1556) ale carui foi aveau mare rasunet.Satira lui muscatoare era temuta si de regi.Carol Quintul, Francisc I isi asigurau prin daruri, elogiile.In 1569, papa Pius al V-lea l-a condamnat si executat prin spanzuratoare pe Niccolo Franco, un gazetar care indraznise sa foloseasca libertatea de gandire intr-unul dintre avvisi.Acest papa, care a dus cea mai energica lupta contra reformei,a publicat, in 1572,o bula, Romani pontifus providentia, sau Constitutia contra celor care fac avvisi.

Ostilitatea autoritatilor fata de presa incepea.

Bula papala prevedea si sanctiuniile care trebuie aplicate:avvisi au fost interzise, autorii si cei care le copiau sau cei care nu le depuneau imediat autoritatilor se expuneau celor mai grave pedepse, riscand chiar pedeapsa cu moartea si confiscarea bunurilor.

Succesorul lui Pius al V-lea, Grigore  al XIII-lea, i-a urmarit cu aceasi inversunare pe cei care citeau foile interzise. Cei care strageau informatiile,le copiau si le raspandeau erau condamnati la galere pe viata.Sixtus al V-lea a continuat actiunea represiva contra redactorilor diverselor ziare. Unui gazetar, Annibale Capello, i s-a taiat mana, i s-a smuls limba si apoi a fost spanzurat, agatandu-i-se de gat o inscriptie prin care era numit mincinos si calomniator.

In pofida acestor sanctiuni, avvisi au continuat sa fie raspandite, astfel ca Vaticanul a fost nevoit sa sprijine ceea ce am numi azi presa oficiala-avvisi inocenti.

Gustav-Adolf, in timpul Razboiului de Treizeci de Ani, a utilizat presa ca mijloc de propaganda, in toate orasele cucerite.

Ludovic al XIV-lea cauta in ziarele care se publicau in Olanda, stirile pe care „La Gazette de France” nu i le putea da.

Presa libera si valoarea politica a ziarelor au fost prilejuite de Revolutia engleza: in 1641 a fost suprimata cenzura de catre Parlament.Dupa doi ani de libertate, in 1643, Parlamentul o restaura.Marele poet Milton a adresat, in 1644, un apel catre Parlament. (Areopagia, A speach for the liberty of unlincensed printing-Un discurs pentru libertatea tipariturilor neautorizate).

„Sa ucizi un om inseamna sa distrugi o creatura care judeca, dar sa inabusi o carte buna inseamna sa distrugi insasi ratiunea.”

Parlamentul englez, odata debarasat de rege, a inasprit cenzura.Regalistii, cazuti in opozitie, scoteau ziare clandestine, iar capetele redactorilor erau puse la pret de Parlament, care nu izbutea sa-i descopere.

Cu restaurarea monarhiei s-a introdus cenzura preventiva in forma ei cea mai aspra.S-a restabilit vechea traditie conform careia dreptul de a publica stiri politice apartinea numai regelui.

In 1695, datorita unei aparari a lui John Locke, s-a suprimat cenzura in Anglia. Presa libera engleza a fost, in primele decenii, ilustrata de Defoe,Addison si Swift.

Pentru orice regim, presa este incomoda si, neputand sa mai introduca cenzura, Camera Comunelor a gasit o alta solutie: impozitul pe hartie.Fiecare ziar era obligat sa plateasca pentru fiecare jumatate de foaie o jumatate de penny si un penny pentru o foaie intreaga.O buna parte dintre ziarele care apareau de trei ori pe saptamana au fost nevoite sa inceteze.Addison (whig) si Swift (tory) au combatut cu inversunare aceste „impozite pe constiinta”, care au fost din ce in ce mai apasatoare timp de un secol.

Formal,libertatea presei era acordata, dar toate regimurile au cautat sa-i reduca, pe cai piezise, eficacitatea. Atat Camera Comunelor, cat si Camera Lorzilor pastrau secretele deliberarilor, sediintele nefiind publice.Sefii partidelor incredintau ziarelor rezumatul, facut de ei insisi, al discursurilor rostite. Un gazetar abil, Eduard Cave, a inceput sa publice dari de seama destul de amanuntite asupra dezbaterilor Camerei Comunelor, pentru care i s-a aplicat o aspra mustrare. Fara sa se lase intimidat si convins de interesul pe care i-l starneau dezbaterile Parlamentului, Eduard Cave a scos o revista lunara, „Gentleman’s Magazine, in care publica si ecouri parlamentare.In 1738, Speakerul denunta in Camera Comunelor ca divulgarea discursurilor va provoca in opinia publica dispret fata de Adunare si ca aceasta inovatie constituie o violare a privilegiului membrilor ei. Camera a votat in unanimitate o rezolutie cu intentia de a-i intimida pe gazetari.

Cum cartea lui Swift, „Guliver in tara piticilor” avusese un mare succes, Cave a publicat in „Gentleman’s Magazine” dezbaterile Senatului din Liliput, avand grija ca numele reale ale oratorilor sa fie usor identificate. De exemplu, primul-ministru Walpole aparea sub numele de Walelup. Temandu-se sa nu devina ridicola, Camera Comunelor s-a resemnat. Lupta intre presa si puterile publice a mai continuat si in prima parte a domniei lui George al III-lea.